Ponturile zilei din handbal – Vineri 29 noiembrie 2024

Adaugat: noiembrie 29, 2024
Actualizat: noiembrie 29, 2024
Tipster: Iuli
0 comentarii

Vineri este a doua zi de meciuri de la Campionatul European de handbal feminin, iar cum oferta este bogată, îți prezint șase meciuri pe care le-am analizat și cărora le-am oferit un pronostic. Printre selecții se regăsește și meciul României cu Cehia.

29 noiembrie 19:00

Handbal 

Elveția vs Insulele Feroe

Sub 56.5 goluri

1.58

Campionatul European
Campionatul European de handbal presupune o mai mare atenție în cazul echipelor modeste, iar Insulele Feroe oricum joacă închis, sub 53 de goluri s-au înscris în precedentele trei jocuri. Elveția este pe val, a învins echipele întâlnite în precedentele patru jocuri, iar principalul scop este obținerea celor trei puncte, nu să facă spectacol.

29 noiembrie 19:00

Handbal 

Olanda vs Islanda

Victorie Olanda +9.5 goluri

1.50

Campionatul European
Olanda este o echipă puternică și de-a lungul timpului a arătat că este capabilă să se bată și la trofee europene. Acum are în fața ei o echipă mult prea slabă pentru a se încurca. Din contră, cred că urmează o victorie la scor fluviu, olandezele fiind recunoscute pentru faptul că nu-și iartă adversarii atunci când aceștia sunt net inferiori.

29 noiembrie 19:00

Handbal 

România vs Cehia

Victorie Cehia

1.65

Campionatul European
România chiar nu este într-o formă bună și acum încearcă să oprească șirul de înfrângeri consecutive. Cel mai recent duel a avut loc la Golden League, acolo unde a pierdut cu scorul de 25-37. Anterior a pierdut cu 25-35 în compania Danemarca și cu 26-41 în fața Olandei.

29 noiembrie 21:30

Handbal 

Danemarca vs Croația

Sub 53.5 goluri

1.50

Campionatul European
Norvegia este deținătoarea en-titre a trofeului și una dintre formațiile care știu bine cum să se impună fără ca adversarul să aibă prea multe șanse. Ea probabil își va face bine treaba, însă nu cred că ofensiva croată va avea spațiile necesare pentru a ține ritmul unui meci alert și atunci numărul de goluri înscrise tind să cred că nu o să fie mai mare de 53.

29 noiembrie 21:30

Handbal 

Germania vs Ucraina

Sub 57.5 goluri

1.59

Campionatul European
Germania ar trebui să defileze în compania Ucrainei și aștept să facă asta. Este o echipă care nu dă înapoi, dar nici nu pare să aibă forța necesară de a umili un asemenea adversar. De partea cealaltă, Ucraina nu deranjează echipele cu pretenții, vine după un eșec cu Ungaria, 19-38.

29 noiembrie 21:30

Handbal 

Muntenegru vs Serbia

Victorie Muntenegru

1.43

Campionatul European
Muntenegru o conduce pe Serbia cu 4-1 la general, cel mai recent meci direct a avut loc în martie. Au fost adversare în preliminariile Campionatului European, unde muntenegrencele s-au impus de fiecare dată la diferență de un gol. Ambele vin după două înfrângeri, dar maniera cum a cedat Serbia nu o arată deloc capabilă să țină adversarului.

Parerile, comentariile si discutiile despre acest meci.

Lasa mai jos si tu un pont (pronostic) despre acest meci sau orice alt lucru care crezi ca merita aflat despre meciul vs

1.6cota medie
69% Rata de castig
200 Total pariuri
138 castigate
62 pierdute
Alte ponturi care te-ar putea interesa

1.40

Pontul Zilei 10 Octombrie FOTBAL Superliga

Ponturile Etapei 6 – Serie A

1.66

Pontul Zilei 09 Octombrie FOTBAL Superliga

ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER

Inscrie-te mai jos pentru a primi zilnic cele mai tari ponturi si bilete la pariuri sportive.

Prin inscriere, confirmi ca ai citit si esti de acord cu termenii & conditiile Pontul-Zilei si cu politica de confidentialitate

 

Licenta

Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistenta.

 

+ Licenta

Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-ului Joc Responsabil.

 

 

Alatura-te gropului nostru de Facebook

 

Inscrie-te Acum

 

 

invarte ruleta si castiga

Completeaza campurile de mai jos, invarte ruleta si vei primi pe mail premiul.

invarte ruleta si castiga

Completeaza campurile de mai jos, invarte ruleta si vei primi pe mail premiul.

Ponturile Zilei

Pontul Zilei 10 Octombrie FOTBAL Superliga
10.10.2026 21:30

Ponturile Etapei 6 – Serie A

Pontul Zilei 09 Octombrie FOTBAL Superliga
09.10.2026 2!:00

Biletele Zilei

Biletul zilei BETANO – Sambata 10 Octombrie – Cota 3.21 – Castig potential 964 RON

Biletul zilei ALTE SPORTURI – Vineri 09 Octombrie 2026 – Cota 3.11 – Castig potential 930 RON

Biletul zilei A.I. – Vineri 09 Octombrie 2026 – Cota 2.65 – Castig potential 1325 RON