Adesea periculoasă, dar mereu incitantă, întrecerea de automobilism denumită generic Formula 1 suscită interes pe tot mapamondul și are deja o tradiție de jumătate de secol. Primul sezon a fost organizat în 1950 și a fost câștigat de Giuseppe Farina de la Alfa Romeo, echipă ce avea să-și adjudece și al doilea trofeu. Deși principala scenă a „Marelui Circ” rămâne Europa, în zilele noastre aproape jumătate din cursele unei ediții se desfășoară în afara „bătrânului continent”, semn că Formula 1 a ajuns să fie apreciată la adevărata sa valoare pe tot globul.
VEZI AICI topul celor mai bune case
de pariuri ONLINE!
Formula 1, sau „F1”, este o întrecere ce se organizează an de an sub forma a două campionate mondiale, Campionatul Mondial al Piloților și Campionatul Mondial al Constructorilor, care au loc în paralel și sunt patronate de Federația Internațională a Automobilului. Denumirea are la temelie ideea că toate echipele implicate trebuie să-și construiască monoposturile respectând niște condiții specifice, iar cifra arată că întrecerea este considerată cea mai prestigioasă dintre cele organizate de FIA.
BONUS: 20 RON fără depunere + Freebet de până la 400 RON!
Regulamentul tehnic arată că nicio parte a caroseriei nu poate fi mai mare de 950 de milimetri peste planul de referință. Lățimea totală a mașinii, cu excepția anvelopelor, nu trebuie să depășească 2000mm, cu roțile direcționate în poziția dreaptă. Lățimea caroseriei între liniile centrale din față și ale roții din spate nu trebuie să depășească 1600mm. Greutatea mașinii, fără combustibil, nu trebuie să fie mai mică de 746 kg în timpul evenimentului.
Dacă, atunci când este necesar pentru verificare, o mașină nu este deja echipată cu anvelope pentru vreme uscată, aceasta va fi cântărită pe un set de anvelope pentru vreme uscată selectate de delegatul tehnic FIA. Motoarele sunt turbo, cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc. Cilindrii sunt în număr de sase, așezați în V la 90 de grade, fiecare cilindru având patru supape.
BONUS: Bonus până la 500 RON!
Greutatea unui motor trebuie să fie de minimum 145 kg. Turația maximă a unui motor nu trebuie să fie mai mare de 15.000 rpm. Singura sursă de energie permisă în afară de motor este sistemul de recuperare a energiei cinetice (KERS). Niciun sistem de transmisie nu poate permite acționarea a mai mult de două roți. Nicio mașină nu poate fi echipată cu un sistem sau dispozitiv capabil să împiedice rotile antrenate să se învârte sub putere sau să compenseze cererea excesivă de cuplu a șoferului. Nu este permis niciun dispozitiv sau sistem care să anunțe șoferul la începutul rotirii roților. Numărul de trepte de viteză este de de 8. Modificările automate ale treptelor de viteză sunt considerate ajutoare pentru șofer și, prin urmare, nu sunt permise. În scopul schimbării vitezei, ambreiajul și cuplul unității de putere nu trebuie să fie sub controlul șoferului.
Mașinile trebuie să fie prevăzute cu suspensie în arcuri. Orice dispozitiv alimentat care este capabil să modifice configurația sau să afecteze performanța oricărei părți a unui sistem de suspensie este interzis. Nu se poate face nicio ajustare la niciun sistem de suspensie în timp ce mașina este în mișcare. Nu este permis niciun sistem de direcție care să permită alinierea a mai mult de două roți.
BONUS: Până la 550 lei bonus de bun venit
Cu excepția unei Unități de Putere, toate mașinile trebuie să fie echipate cu un singur sistem de frânare. Acest sistem trebuie să cuprindă doar două circuite hidraulice separate operate de o pedală, un circuit care funcționează pe cele două roți față și celălalt pe cele două roți din spate. Răcirea frânelor cu lichid este interzisă. Nu poate fi proiectat niciun sistem de frânare care să împiedice blocarea roților atunci când șoferul aplică presiune pe pedala de frână.
Roțile trebuie să fie externe caroseriei în plan, cu dispozitivul aerodinamic îndepărtat. Numărul de roți este fixat la patru. Roțile trebuie să fie fabricate din aliaje de magneziu AZ70 sau AZ80. Lățimea completă a roții trebuie să fie cuprinsă între 370mm și 385mm atunci când este montată în fața mașinii și între 455mm și 470 mm atunci când este montată pe spate.
Diametrul complet al roții nu trebuie să depășească 670mm atunci când este echipată cu anvelope pentru vreme uscată sau 680mm atunci când este echipată cu anvelope umede. Lățimea și diametrul complet al roții vor fi măsurate orizontal la înălțimea osiei, cu roata ținută în poziție verticală și atunci când este echipată cu anvelope noi umflate la 1,4 bar.
Toate anvelopele trebuie utilizate de la furnizor, orice modificare sau tratament, cum ar fi tăierea, canelarea, aplicarea solvenților sau a emolenților este interzisă. Aceasta se aplică anvelopelor uscate, intermediare și umede.
La nivel de regulament sportiv se stipulează că piloții trebuie să fie deținătorii unei superlicențe, care este valabilă un an. FIA poate oricând suspenda sau anula superlicența unui pilot. La fiecare cursă există următorii oficiali: un director de cursă, un comisar permanent care supervizează procedura de start, trei comisari adiționali (unul fiind ales șef) posesori ai unei licențe FIA, un secretar de cursa și un comisar din partea țării organizatoare.
În timpul unui singur sezon, o echipă nu poate folosi mai mult de patru piloți. Cele două mașini ale unei echipe trebuie să fie vopsite identic. Fiecare pilot are alocat un număr de concurs. Campionul mondial are alocat numărul 1. Emblema echipei trebuie să apară în partea frontală a mașinii, iar numele pilotului în zona cockpit-ului. Testele private se pot face doar pe circuite aprobate de FIA și sunt limitate la 15.000 de kilometri.
La finalul sesiunii de calificări toate monoposturile trebuie duse într-un Parc Închis până a doua zi dimineața, personalul echipelor neavând dreptul să facă modificări la mașini. Mașinile care termină cursa sunt și ele parcate în Parcul Închis. Piloți nu pot avea disponibile mai mult de două mașini în același moment. Mașina nu se poate schimba după startul cursei.
Fiecare pilot are dreptul să folosească doar trei motoare pe tot parcursul sezonului. Dacă utilizează mai multe motoare atunci pilotul va primi penalizari pe grila de start. Fiecare pilot are dreptul să folosească o singură cutie de viteze pe parcursul a patru curse. În cazul unei schimbări neprogramate, pilotul va primi o penalizare de cinci poziții pe grila de start. Nu este permisă realimentarea (începând din sezonul 2010). Ordinele de echipă au fost reintroduse cu începrea sezonului 2011, ele inițial au fost interzise pe tot parcursul sezonului 2010.
BONUS: 300 RON pariu fără risc + 222 rotiri EGT
Actualul sezon de Formula 1 fusese eșalonat de-a lungul a 22 de curse în tot atâtea țări. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 a dat peste cap planurile sportivilor din toată lumea, iar această disciplină nu face notă discordantă. Astfel, este deja o certitudine că primele opt curse ale ediției de Formula 1 din 2020 au fost amânate sau chiar anulate (Monaco) și vești similare ar putea urma și referitor la celelalte.
În orice caz, inițial, calendarul curselor arăta în felul următor: Australia (15 martie, Melbourne), Bahrain (22 martie, Sakhir), Vietnam (5 aprilie, Hanoi), China (19 aprilie, Shanghai), Olanda (3 mai, Zandvoort), Spania (10 mai, Barcelona), Monaco (24 mai, Monaco), Azerbaijan (7 iunie, Baku), Canada (14 iunie, Montreal), Franța (28 iunie, Le Castellet), Austria (5 iulie, Spielberg), Marea Britanie (19 iulie, Silverstone), Ungaria (2 august, Budapesta), Belgia (30 august, Spa), Italia (6 septembrie, Monza), Singapore (20 septembrie, Singapore), Rusia (27 septembrie, Soci), Japonia (11 octombrie, Suzuka), SUA (25 octombrie, Austin), Mexic (1 noiembrie, Ciudad de Mexico), Brazilia (15 noiembrie, Sao Paulo), Emiratele Arabe Unite (29 noiembrie, Abu Dhabi).
De-a lungul anilor, Formula 1 a avut mulți piloți de marcă, care au cucerit inimi în lumea întreagă. Cu toate acestea, dacă e să ne orientăm după performanțele înregistrate pe durata carierei, cinci dintre ei se disting. Cel mai important este, bineînțeles, nimeni altul decât Michael Schumacher, care a cucerit șapte titluri de Campion Mondial, dintre care cinci cu Ferrari, echipa pentru care a scris istorie. Din păcate, totuși, un accident dramatic îl ține la limita dintre viață și moarte de ani buni pe german.
Lewis Hamilton a intrat și el în istoria Formulei 1, prin cele șase titluri de Campion Mondial pe care le-a cucerit până acum. Dintre acestea, nu mai puțin de cinci au fost câștigate în monoposturile Mercedes. Tot cinci titluri are și Juan Manuel Fangio, omul care a marcat „Marele Circ” în anii `50, câștigând 24 din cele 51 de curse la care a luat startul.
Lista este completată de un alt german, Sebastian Vettel, cel care a câștigat premiile F1 de patru ori, între 2010 și 2013. În fine, în Top 5 mai poate fi plasat și Alain Prost, care bifa patru titluri de Campion Mondial, în perioada 1985 – 1993.
BONUS: Bonus pana la 500 lei la primele depuneri
Formula 1 nu mai reprezintă o necunoscută pentru suporterii români, lucru valabile și pentru casele de pariuri din țară. Tradițional mai toate oferă diverse opțiuni pentru cursele „Marelui Circ”, fie că vorbim despre Unibet, NetBet, Betano, Betfair, Superbet sau Fortuna. Totuși, la data scrierii articolului, oferta de pariere este marcată de pandemie.
În general, oferta de pariuri este diversează și variază de la cele de tipul cine câștigă cursa, la cele privind clasarea în calificări sau în cursa finală. Din nou, trebuie menționat că programul a fost dat peste cap de COVID-19, astfel că singurele pariuri ce pot fi jucate în acest moment sunt cele de genul clasării finale în campionat – dar chiar și desfășurarea competiției este o adevărată nebuloasă la ora actuală.
Lasa mai jos si tu un pont (pronostic) despre acest meci sau orice alt lucru care crezi ca meritaaflat despre meciul vs
ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER
Inscrie-te mai jos pentru a primi zilnic cele mai tari ponturi si bilete la pariuri sportive.
Licenta
Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistenta.