Scene incredibile s-au petrecut la un meci din Cupa Franței, între amatorii de la Roeschwoog şi Haguenau. Unui oficial aflat la meci i s-a făcut rău și a fost la un pas să-și piardă viața.
Joel Ober (56 de ani) suferise un infarct. Norocul a fost ca numărul 10 de la gazde să fie pompier voluntar, la fel ca unul din puținii spectatori. Cei doi, ajutați de o asistentă aflată la fața locului, au intervenit imediat.
”I-au desfăcut tricoul, ei au făcut primii paşi, s-a adus defibrilatorul, totul s-a întâmplat foarte repede”, a povestit un martor.
BONUS: Profit dublu la primul pariu + 150 RON Freebet (tot dupa primul pariu)
IA BONUSUL CU UN CLICK AICI »
Oficialul a fost transportat cu un elicopter la spital, iar meciul a fost suspendat. Totul s-a întâmplat în minutul 65, la scorul de 3-1 pentru oaspeți. Gazdele de la Roeschwoog nu au mai cerut rejucarea partidei.
Eric Brenner, preşedintele clubului, nu s-a supărat: ”Aventura în Cupa Franţei se încheie, dar am salvat o viaţă!”, a transmis Brenner.
Lasa mai jos si tu un pont (pronostic) despre acest meci sau orice alt lucru care crezi ca meritaaflat despre meciul vs
ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER
Inscrie-te mai jos pentru a primi zilnic cele mai tari ponturi si bilete la pariuri sportive.
Licenta
Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistenta.