Guvernul poartă în continuare discuții cu mediul economic pentru ordonanța de urgență privind modificările fiscale, iar proiectul de act normativ a tot suferit corecturi față de forma sa inițială. Se pare că s-au făcut schimbări și în ceea ce privește noile reguli de impozitare pentru sectorul jocurilor de norc, reguli despre care în primă fază se spunea că vor intra în vigoare de la 1 august.
Potrivit noilor prevederi vehiculate, câștigurile de până la 10.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 3% din câștig – prima formă de OUG propunea un procent de 10%. Pragul va crește treptat până la 20%, respectiv 40%.
Cum ar urma să arate noul sistem:
Pe de altă parte, firmele care se ocupă de organizarea jocurilor de noroc ar urma să plătească impozite duble de la 1 august. Cel puțin în teorie, taxele vor fi încasate din propriile venituri ale organizatorilor, în funcție de cifra de afaceri.
Inițial se vehicula că noile măsuri vor intra în vigoare de la 1 august, însă rămâne de văzut data de implementare, așa cum rămâne de văzut și forma finală a prevederilor.
Lasa mai jos si tu un pont (pronostic) despre acest meci sau orice alt lucru care crezi ca meritaaflat despre meciul vs
ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER
Inscrie-te mai jos pentru a primi zilnic cele mai tari ponturi si bilete la pariuri sportive.
Licenta
Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistenta.