Inchide

“Cele mai bune cluburi. Cei mai buni jucatori. In fiecare saptamana.” Superliga Europeana, dincolo de interese, controverse si polemici

Adaugat: aprilie 20, 2021
Actualizat: aprilie 21, 2021
Tipster: Alexander
0 comentarii

UPDATE:

Asa cum era de asteptat, vocile contestatarilor noului proiect al fotbalului european s-au radicalizat pe masura trecerii timpului, “Superliga Europeana” riscand astfel sa devina competitia cu cea mai scurta durata de viata din intreaga istorie a sportului mondial.

Dupa numeroasele critici venite din partea oficialitatilor (UEFA, federatii, departamente de stat), a fost randul fanilor sa ia atitudine impotriva “ESL”, furia acestora fiind directionata in principal catre cluburile implicate in organizatie.

Cei care au dat tonul “dezertarilor” au fost britanicii de la Manchester City. Conform surselor “BBC sport”, “cetatenii” se pregateau inca de aseara sa abandoneze controversatul proiect. In scurt timp, tot pe surse, a fost vehiculata ipoteza cum ca si conducerea lui Chelsea ia in calcul o solutie asemanatoare, desigur, pe fondul protestelor izbucnite in capitala Angliei. A venit apoi randul spaniolilor sa se dezica, initial timid, de o eventuala participare in cadrul “Superligii”. Daca in ceea ce ii priveste pe “los colchoneros” informatiile nu au fost initial confirmate in mod oficial, in Catalunia lucrurile au fost ceva mai clare. Asadar, inaintea sedintei programate la ora 00.30 intre reprezentantii celor 12 cluburi fondatoare, presedintele Barcelonei, Juan Laporta declara urmatoarele:

“Nu intram pana cand membrii nu votează pentru a intra. Va fi decizia lor, e clar pentru mine”.

Tot inaintea sedintei decisive, Aleksander Ceferin, presedintele UEFA s-a grabit sa laude initiativa lui Manchester City de a se retrage: “Ma bucur ca City s-a intors in familia fotbalului european. Au aratat multa inteligenta pentru ca au ascultat vocile celorlalti, in special ale fanilor. Suporterii au explicat care sunt beneficiile vitale ale sistemului actual pentru intregul fotbal european (…).

Asa cum am spus la Congresul UEFA, e nevoie de curaj sa recunosti ca ai greșit, dar niciodata nu m-am indoit ca au capacitatea necesara de a lua aceasta decizie.

City este un produs foarte valoros al acestui sport si ma bucur ca voi putea lucra cu ei pentru un viitor mai bun al fotbalului european”.

In miez de noapte a venit si raspunsul oficial al celor 6 echipe din “Premier League” (Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United si Tottenham Hotspur): “Nu vom participa in Superliga Europeana, ne retragem!”. Ulterior, Atletico Madrid si Inter Milan s-au raliat si ele (in mod oficial) demersului “britanic”, sustinand ca se vor retrage. Cu toate acestea, vicepresedintele organizatiei (si in acelasi timp presedintele campioanei en-titre a Italiei), Andrea Agnelli considera ca proiectul poate merge inainte, nefiind luata in calcul varianta suspendarii acesteia (“exista un pact de sange intre cluburi, Super Liga are o sansa de succes de 100%”), dar lasa totusi deschisa o poarta catre dialog intre entitatea pe care o reprezinta si UEFA, sau FIFA: “Daca ne vor face propuneri, le vom evalua”. Spre dimineata, mai precis in jurul orei 04:00, “European Super League Company” emite un comunicat pe aceeasi tema:

“Propunem o noua competitie europeana, pentru ca sistemul actual nu mai functioneaza. Propunerea noastra are ca scop permiterea evolutiei sportului, in acelasi timp cu generarea resurselor si stabilitatii pentru intreaga piramida a fotbalului, inclusiv ajutarea acestora să treacă peste dificultățile financiare cu care intreaga comunitate a fotbalului s-a confruntat din cauza pandemiei. De asemenea, ar aduce plati de solidaritate mai mari pentru toti detinatorii de actiuni din fotbal.

Tipserii recomanda:  Final Fantasty 14 primește o nouă extensie

In ciuda anuntului retragerii cluburilor din Anglia, fortate sa ia o asemenea decizie de presiunea pusa pe ele, suntem convinsi ca propunerea este pe deplin aliniată regulilor europene, asa cum a fost demonstrat astazi de o decizie a curtii, de a apara Super Liga de actiunile tertilor.”

Practic, in acest mod se sfarseste epopeea “Superligii Europei”, o competitie nascuta si abandonata in mai putin de 48 de ore. Dincolo de acest demers (fara doar si poate controversat), raman totusi o serie de probleme nerezolvate si disensiuni la varful piramidei fotbalului european, iar situatia este, pentru moment, departe de a fi clarificata.

 

 

Oficializarea aparitiei “Superligii Europene” de fotbal este cu siguranta tema momentului in lumea sportului. Desi subiectul nu este unul nou, decizia “European Super League Company” a luat prin surprindere iubitorii “sportului rege” de pe intreg mapamondul.

Pentru inceput, trebuie precizat faptul ca ideea organizarii unei competitii “elitiste” nu este una noua, ea fiind vehiculata initial in urma cu mai bine de 20 de ani, ca o reactie a la incapacitatea UEFA de a modifica (in fapt de a implica un numar mai mare de echipe) formatul existent la acea data.

Ceea ce surprinde cu adevarat este momentul ales de board-ul de conducere al “ESL” pentru a comunica aparitia acestei noi intreceri, cu exact o zi inaintea sedintei Comitetului Executiv al UEFA, cel care avea stabilita pe ordinea de zi o propunere cu privire la o noua modificare a formatului Ligii Campionilor, incepand cu editia 2024-2025.

Presedintele acestei noi organizatii este nimeni altul decat Florentino Perez (presedintele Realului), alaturi de el aflandu-se alti conducatori de cluburi, precum Andrea Agnelli (Juventus), Joel Glazer (Manchester United), John William Henry II (Liverpool), sau Stan Kroenke (Arsenal).

Astfel, conform declaratiilor acestora, dar si a site-ului oficial al organizatiei, “Superliga Europeana” urmeaza sa reuneasca la start 20 de echipe. Intre acestea, 15 vor beneficia de un statut privilegiat, “cluburi fondatoare”, urmand ca restul de 5 sa fie acceptate in functie de performantele sportive inregistrate in competitiile interne. Pentru moment se cunosc doar 12 dintre cele echipe de top:

  • Arsenal
  • Chelsea
  • Liverpool
  • Manchester City
  • Manchester United
  • Tottenham Hotspur
  • Inter Milan
  • Juventus
  • Milan
  • Atletico Madrid
  • Barcelona
  • Real Madrid

Programata sa inceapa in prima parte a lunii august, “ESL” se va desfasura dupa urmatorul scenariu: cele 20 de echipe vor fi impartite in doua grupe a cate 10, urmand ca acestea sa se dueleze ulterior intre ele dupa sistemul “tur-retur” (18 etape). Aceste confruntari se vor disputa in cursul saptamanii, pentru a permite cluburilor sa evolueze in competitiile interne.

In faza sferturilor de finala se vor intalni primele trei clasate ale fiecarei grupe, urmand ca celelalte doua echipe sa fie stabilite dupa un “baraj” intre ocupantele locurilor 4 si 5 ale celor doua grupe. Sferturile si semifinalele se vor desfasura in sistem “tur-retur”, iar marea finala va avea loc intr-o singura mansa, la finalul lunii Mai, intr-o locatie neutra.

Tipserii recomanda:  Final Fantasty 14 primește o nouă extensie

In total, vor fi organizate 197 de meciuri, dintre care 180 in faza grupelor si 17 in fazele superioare ale intrecerii. Un alt aspect interesant al noului proiect il reprezinta lipsa unei mize reale in subsolul ierarhiei, intrucat acesta nu prevede conceptul de “retrogradare” (asemanator formatului “Major League Soccer”).

Se estimeaza ca veniturile generate de aceasta noua competitie se vor ridica undeva la 10 miliarde de euro, urmand ca o parte din acesti bani sa fie distribuiti (intr-un mod echitabil) cluburilor, pentru a putea revigora bugetele alocate dezvoltarii infrastructurii.

Astfel, nu e de mirare ca printre principalii sustinatori ai acestui concept se numara un gigant al domeniului financiar bancar, “JPMorgan Chase”, institutie pregatita deja sa contribuie cu aproximativ 4,5 miliarde de dolari la dezvoltarea acestuia.

Asa cum era de asteptat, nu toate entitatile implicate in lumea fotbalului sustin crearea acestei noi competitii. Bineinteles, principalul opozant este chiar UEFA, forul european vazandu-si serios afectate interesele si planurile de dezvoltare. Totodata, nici federatiile nu vad cu ochi buni aparitia “Superligii Europene”. Printre cei mai vehementi adversari amintim “The Football Association”, “Royal Spanish Football Federation”, sau “Federazione Italiana Giuoco Calcio”.

De asemenea, UEFA s-a grabit sa emita un comunicat in care condamna cu fermitate implicarea cluburilor mai sus mentionate in aceasta noua organizatie, amenintand chiar cu excluderea acestora din competitiile interne si internationale. Conform comunicatului emis:

“UEFA, Federatiile din Anglia, Spania si Italia au aflat ca echipele planuiesc sa lanseze o noua competitie cu circuit inchis, denumit Superliga Europeana. Daca acest lucru s-ar intampla, reiteram ca vom ramane uniti si vom depune toate eforturile pentru a opri acest proiect cinic, bazat doar pe interesele unor cluburi, intr-o perioada in care societatea are nevoie de solidaritate mai mult decat oricand.

Vom lua in calcul toate masurile disponibile, inclusiv juridice si sportive, pentru a preveni aparitia acestei competitii. Fotbalul este bazat pe competitii deschise, care sa se desfasoare gratie meritului sportiv.

Asa cum FIFA si celelalte sase federatii au anuntat, cluburile implicate vor fi interzise in orice competitie interna, europeana sau mondiala, iar jucatorii pot fi suspendati la echipa nationala.

Le multumim cluburilor din celelalte tari, in special celor din Franta si Germania, care au refuzat sa se alature lor.”

Comunicatul celor de la UEFA aminteste si decizia unor cluburi de top (Bayern Munchen, Borussia Dortmund, sau Paris Saint-Germanin) de a nu se implica in noua constructie. Acestora li se adauga si FC Porto, conducerea “dragonilor” anuntand ca a declinat oferta de asociere.

Ramane de vazut daca rationamentul acestora este strict unul de natura sportiva, sau decizia are la baza si teama legata de o serie de eventuale repercursiuni din partea forurilor superioare. Indiferent de motive, refuzul acestor prestigioase cluburi reprezinta o “lovitura grea” pentru organizatorii “Superligii Europene”.

Tipserii recomanda:  Final Fantasty 14 primește o nouă extensie

Pe aceasta tema, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, face urmatoarele afirmatii:

“Aceasta competitie poate sa distruga modelul european al sportului care este bazat pe un sistem de retrogradare – promovare si totodata pe principiul solidaritatii. Din punctul meu de vedere cluburile care vor face pasul catre aceasta competitie au interese exclusiv financiare si nu sunt absolut deloc interesate de pasiunea suporterilor, de investitiile facute în propriile academii. Trateaza echipele de fotbal, si ma refer la actionariatul acestor cluburi, ca un produs de entertainment”.

Asa cum o arata si motto-ul “ESL”, principalul argument al noii organizatii este cel al cresterii nivelului de competitivitate si calitate al fotbalului, prin crearea unei competitii de top, destinata exclusiv cluburilor privilegiate. Lasand la o parte emotiile de moment, stereotipiile si cliseele, tinand cont de situatia pe care o traverseaza lumea fotbalului, este evident ca problemele financiare generate de pandemia de coronavirus au afectat puternic marii “jucatori” din industrie.

Lipsite de prezenta fizica a fanilor (chiar daca sumele provenite din vanzarea de bilete si abonamente reprezinta doar o mica parte din buget), cu un “merchandising” aflat in moarte clinica, incasari din drepturile TV diminuate, marile cluburi resimt tot mai intens presiunea financiara la care sunt supuse. In acelasi timp, trebuie sa tinem cont de faptul ca nivelul cheltuielilor a crescut exponential in ultimii ani, ajungandu-se la sume de transfer fabuloase, la salarii si comisioane de zeci de milioane de euro platite pentru serviciile unor jucatori, impresari, sau agenti.

In consecinta, ele (cluburile de fotbal) vor cauta metode de atragere a capitalului, iar asocierea lor in cadrul unor competitii exclusiviste, cu mare potential de a genera profit pe termen scurt si mediu vor constitui intotdeauna cele mai la indemana solutii.

Nu rata cele mai tari promotii:

Top bonusuri recomandate:

De altfel, chiar si UEFA sprijina acest gen de masuri, prin aparitia unor intreceri dedicate formatiilor considerate de “rang inferior”, precum “Europa Conference League”, sau incercarea de transformare a “Ligii Campionilor” (incepand cu sezonul 2024-2025), intr-o veritabila “Liga a Europei”. Ramane de vazut in ce fel va fi transat acest “duel” la distanta intre “European Super League Company” (o buna parte dintre marile cluburi ale Europei), pe de o parte si UEFA impreuna cu principalele federatii, de cealalta.

Un lucru este insa clar, in acest moment “mingea” se afla in terenul forului condus de Aleksander Ceferin. Timpul va stabili daca cele doua parti vor ajunge la o situatie de compromis, pe calea dialogului si a negocierii, sau in lumea fotbalului “mare” se va produce o ruptura de proportii.

 

Parerile, comentariile si discutiile despre acest meci.

Lasa mai jos si tu un pont (pronostic) despre acest meci sau orice alt lucru care crezi ca meritaaflat despre meciul vs

 

Licenta

Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistenta.

 

+ Licenta

Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistentax.

 

 

Alatura-te gropului nostru de Facebook

 

Inscrie-te Acum

 

 

invarte ruleta si castiga

Completeaza campurile de mai jos, invarte ruleta si vei primi pe mail premiul.

invarte ruleta si castiga

Completeaza campurile de mai jos, invarte ruleta si vei primi pe mail premiul.

Ponturile Zilei

Ponturi Stefano Travaglia-Marco Cecchinato tenis 18-mai-2021 ATP Geneva
18.05.2021

Ponturi Manchester United-Fulham 18-mai-2021 Premier League
18.05.2021 20:00

Ponturi FCSB vs Universitatea Craiova fotbal 19 mai 2021 Liga 1
19.05.2021 21:30

Biletele Zilei

Biletul zilei tenis ERC – Luni 17 Mai – Cota 2.57 – Castig potential 771 RON

Biletul zilei fotbal ERC – Luni 17 Mai 2021 – Cota 2.39 – Castig potential 715 RON

Biletul zilei fotbal Alyn – Luni 17 Mai 2021 – Cota 2.43 – Castig potential 486 RON

CLICK ȘI AI 100 ROTIRI FĂRĂ DEPUNERE
LA NETBET
>>

100 ROTIRI FĂRĂ DEPUNERE >>