Franța a avut o prestație contestată de fani și presă la Campionatul European 2024 – Mbappe și compania au dat primul gol din acțiune abia în semifinale, când Franța a fost și eliminată de Spania, scor 2-1.
Atingerea semifinalelor, însă, i-a asigurat continuitatea lui Didier Deschamps pe banca francezilor. Selecționer din 2012, Deschamps va rămâne pentru campania și, speră francezii, calificarea la Mondialul din 2026.
BONUS: Exclusiv: 100% până la 600 RON pentru primul pariu!
IA BONUSUL CU UN CLICK AICI »
”A îndeplinit obiectivul sportiv care îi fusese fixat. Când ne uităm la parcursul lui în fruntea naționalei Franței, este excepțional. Didier a condus această echipă în cel mai bun mod posibil la acest Euro”, a transmis Federația Franceză, prin vocea președintelui Philippe Diallo.
Cu Deschamps selecționer, Franța a luat Cupa Mondială în 2018 și a jucat ultima finală. La Euro, are două semifinale și o finală.
Ca jucător, Deschamps a făcut parte din ”Generația de Aur” a cocoșilor, care a adus în Hexagon trofeul Mondial în 1998 și Campionatul European din 2000.
Lasa mai jos si tu un pont (pronostic) despre acest meci sau orice alt lucru care crezi ca meritaaflat despre meciul vs
ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER
Inscrie-te mai jos pentru a primi zilnic cele mai tari ponturi si bilete la pariuri sportive.
Licenta
Site licentiat ONJN prin decizia nr.859/28.04.2016. Pariurile NU constituie o sursa sigura de castig, ci o forma de entertainment. Siteul pontul-zilei.com se adreseaza EXCLUSIV persoanelor peste 18 ani. Daca nu ai inca 18 ani, te rugam sa parasaesti acest site. Daca simti ca pierzi controlul in ceea ce priveste pariurile sau jocurile de noroc, adreseaza-te site-urilor specializate pentru asistenta.